Analiza care stă la baza propunerii privind European Business Wallet, explicată

Nu este o evaluare formală a impactului

Strict vorbind, pentru această propunere nu există o evaluare a impactului. Comisia a acordat o derogare, pe motiv că Business Wallets se bazează direct pe opțiunea de politică pe care o evaluase deja în 2021 pentru Cadrul european de identitate digitală și urmează opțiunea preferată atunci: un cadru armonizat de portofele cu efect juridic la nivelul întregii Uniuni, adaptat uzului profesional. În schimb, a elaborat un document de lucru al serviciilor care analizează în detaliu costurile și beneficiile preconizate.[1]

Documentul respectiv, SWD(2025) 837, urmează totuși structura obișnuită: definirea problemei, motivele pentru care UE ar trebui să acționeze, obiectivele, opțiunea de politică, impactul acesteia și modul în care ar fi monitorizat. Are la bază un studiu extern realizat de un consorțiu condus de NTT Data, un sondaj care a primit 65 de răspunsuri de la cele 340 de părți interesate contactate și 14 interviuri aprofundate.[12]

Problema pe care o descrie

Documentul identifică două probleme. Le prezintă ca pe o extindere, axată pe întreprinderi, a problemelor pe care evaluarea impactului din 2021 privind EU Digital Identity Wallet le constatase pentru persoanele fizice.[12]

• Întreprinderile și organismele publice au nevoie de modalități mai bune de a se identifica online și de a dovedi cine poate acționa în numele lor, în special la nivel transfrontalier. Identificatorii de întreprindere emiși într-un stat membru nu sunt întotdeauna recunoscuți în altul. Persoanele fizice autorizate, persoanele care desfășoară activități independente și organismele publice rămân adesea în afara registrelor comerțului care atribuie un identificator valabil la nivelul UE. Și nu există o modalitate standard la nivelul UE de a stoca și de a verifica un mandat sau o împuternicire digitală.
• Nu există o modalitate fiabilă și recunoscută juridic prin care întreprinderile să partajeze digital licențe, certificate și date de conformitate cu organismele publice și între ele, la nivel transfrontalier. Aceleași documente sunt depuse din nou și din nou, adesea prin e-mail, curier sau portaluri proprietare, iar EU Digital Identity Wallet, construit în jurul protecției vieții private a persoanelor, nu a fost conceput pentru trasabilitatea de care au nevoie întreprinderile pentru audituri și conformitate.

Documentul le pune pe seama a trei factori determinanți:[12]

• Schimbările tehnologice și de piață, de la cloud computing și IA la raportarea bazată pe date, creează noi nevoi de servicii de încredere în rândul întreprinderilor și al organismelor publice.
• Pe măsură ce tot mai multe întreprinderi desfășoară activități comerciale transfrontaliere, fragmentarea procedurilor naționale de conformitate le multiplică costurile.
• Sistemele care nu funcționează împreună împiedică organismele publice să identifice întreprinderile și să comunice cu acestea în mod sigur și eficient.

Cu privire la motivul pentru care ar trebui să acționeze UE, și nu fiecare stat membru, documentul susține că sistemele naționale sunt concepute pentru uz intern și diferă în ceea ce privește efectul juridic, domeniul de aplicare și concepția tehnică, ceea ce împiedică libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii și denaturează concurența dintre întreprinderi în funcție de locul în care sunt stabilite. Temeiul juridic pe care îl identifică este articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, același ca pentru Cadrul european de identitate digitală.[12]

Ce își propune să realizeze

Obiectivul general este de a contribui la buna funcționare a pieței interne prin reducerea sarcinilor administrative pentru întreprinderi și administrațiile publice, prin intermediul identificării digitale, al autentificării și al unui schimb de date valabil din punct de vedere juridic. Din acesta decurg două obiective specifice:[12]

• Reducerea sarcinilor administrative, simplificarea procedurilor de conformitate și îmbunătățirea furnizării serviciilor.
• Asigurarea accesului întreprinderilor și al organismelor publice la o identificare digitală sigură și de încredere la nivel transfrontalier, care să răspundă nevoilor utilizatorilor și cererii de pe piață.

Scenariul de referință și opțiunile

Documentul nu compară mai multe opțiuni de politică. Preia opțiunea de politică 3, opțiunea preferată în evaluarea impactului din 2021 privind EU Digital Identity Wallet, și o tratează atât ca scenariu de referință, cât și ca singura opțiune de politică luată în considerare, adaptată nevoilor întreprinderilor și ale organismelor publice.[12]

Motivul invocat este coerența: întrucât Cadrul european de identitate digitală este deja în vigoare, iar arhitectura sa tehnică este definită, documentul consideră modelul portofelului de identitate digitală singura soluție viabilă pentru ca cele două tipuri de portofel să rămână coerente și interoperabile și descrie Business Wallets ca pe o extindere a acestui cadru, nu ca pe un cadru separat.[12]

În cadrul acestei opțiuni, organismele din sectorul public ar trebui să permită un set minim de funcționalități de bază: identificarea și autentificarea, semnăturile și sigiliile electronice calificate, schimbul de atestări electronice ale atributelor și primirea notificărilor oficiale. Acțiunile efectuate prin intermediul acestor funcționalități ar avea același efect juridic ca pe hârtie sau în persoană. Întreprinderile nu ar fi obligate să utilizeze un Wallet, iar persoanele fizice autorizate și persoanele care desfășoară activități independente și-ar putea folosi EU Digital Identity Wallet pentru anumite servicii de sine stătătoare, în loc să achiziționeze un Business Wallet complet.[12]

Cazurile de utilizare pe care le ilustrează

Regulamentul propus ar fi el însuși neutru în ceea ce privește cazurile de utilizare: nu ar acorda prioritate anumitor utilizări. Pentru a arăta cum ar putea funcționa, documentul enumeră cazuri de utilizare identificate de părțile interesate:[12]

• Integrarea clienților și due diligence (cunoașterea clientelei): acreditări verificate în locul colectării manuale a documentelor.
• Reprezentarea legală: emiterea, revocarea și urmărirea împuternicirilor în format digital.
• Achizițiile publice: acreditări de precalificare care pot fi reutilizate în mai multe proceduri de ofertare.
• Desfășurarea de activități la nivel transfrontalier: depunerea de acreditări verificate la autoritățile din alte state membre fără prezență fizică.
• Gestionarea fiscală și facturarea electronică: identificatori de încredere și acreditări TVA verificate.
• Lanțurile de aprovizionare: corelarea datelor verificate despre furnizori cu acreditările produselor, cum ar fi pașaportul digital al produsului.

Costurile pe care le modelează

Deținătorii unui Wallet ar suporta costuri unice în primul an (formare și integrare, activare și implementare IT, precum și achiziție sau contractare) și, ulterior, o taxă recurentă de licențiere și întreținere. Comisia estimează costul mediu per organizație după cum urmează:[12]

Se presupune că toate organismele din sectorul public adoptă Wallet-ul, întrucât ar fi obligate să îl accepte. Pentru cele 95.825 de organisme publice luate în calcul de model, aceasta înseamnă aproximativ 7,3 miliarde de euro în primul an și aproximativ 1,15 miliarde de euro pe an ulterior. Dacă 75% dintre întreprinderi l-ar adopta, costurile lor ar totaliza aproximativ 45,5 miliarde de euro în primul an și aproximativ 20,4 miliarde de euro pe an ulterior.[12]

Pentru persoanele fizice autorizate și persoanele care desfășoară activități independente care și-ar folosi în schimb EU Digital Identity Wallet, documentul estimează serviciile de sine stătătoare, pe baza prețurilor actuale de piață, la aproximativ 45 de euro pe an pentru noul canal de comunicare, semnăturile, sigiliile și mărcile temporale electronice având un preț separat.[12]

Economiile pe care le modelează

Beneficiile directe sunt contabilizate doar ca economii rezultate din reducerea sau eliminarea muncii administrative manuale. Ele sunt estimate cu ajutorul modelului costurilor standard al UE: costul orar al forței de muncă, înmulțit cu timpul necesar unei activități, cu frecvența cu care este desfășurată și cu numărul de organizații care o desfășoară, pe baza datelor din sondaj și a statisticilor oficiale. Activitățile se împart în șase categorii:[12]

• Identificare și autorizare
• Schimb de documente și informații
• Conformitate și verificare
• Ținerea evidențelor și gestionarea datelor
• Permise și certificare
• Coordonare și recunoaștere transfrontalieră

Cu toate organismele publice și 75% dintre întreprinderi, Comisia estimează beneficiul direct maxim la aproximativ 169 de miliarde de euro pe an, presupunând că fiecare proces manual este înlocuit. Minimul său, bazat pe economiile preconizate de respondenții la sondaj (22% pentru organismele publice, 36% pentru întreprinderi), este de aproximativ 58 de miliarde de euro pe an.[12]

După scăderea costurilor, beneficiul net maxim la acest nivel de adoptare ar fi de aproximativ 116 miliarde de euro în primul an și de aproximativ 147 de miliarde de euro pe an ulterior. În ipotezele minime, acesta ar fi de circa 6 miliarde de euro în primul an și de circa 37 de miliarde de euro pe an ulterior. Documentul proiectează, de asemenea, maximul pe zece ani, menținând beneficiile constante, la o valoare actualizată netă de aproximativ 1.107 miliarde de euro.[12]

Documentul aplică același model la niveluri mai scăzute de adoptare. La cel mai scăzut, aproximativ 10% dintre întreprinderi, totalul rămâne pozitiv încă din primul an, dar organismele publice ar plăti mai mult decât economisesc până la absorbirea costurilor lor unice. Documentul consideră adoptarea de 75% modalitatea cea mai eficace și mai eficientă de a atinge obiectivele.[12]

Documentul descrie și beneficii indirecte, cum ar fi mai puțină fraudă, mai multă încredere în tranzacțiile digitale și emisii mai reduse generate de hârtie și deplasări. Unele sunt cuantificate, altele nu, și sunt păstrate separat de economiile directe de mai sus.[12]

Legătura cu cifrele de referință privind economiile

Niciuna dintre aceste cifre modelate nu este una dintre cele două cifre de referință aflate în circulație. Comunicatul de presă al Comisiei din 19 noiembrie 2025 menționează economii de până la 150 de miliarde de euro pe an pentru întreprinderi, iar pagina sa de politică menționează cel puțin 160 de miliarde de euro. Comisia nu reconciliază cele trei cifre.[3][2]

Pentru ambele cifre de referință și nivelurile de adoptare utilizate de model, citiți estimările privind economiile, explicate.

Limitele pe care le recunoaște